Trăieşte din pariuri sportive

Am un prieten care trăieşte din pariuri sportive. Mi-a spus că n-a fost foarte greu să înveţe ce şi cum se face. Important e să-ţi placă sportul, adrenalina şi riscul. De asemenea, trebuie să înveţi multe despre multe echipe şi jucători. Dacă eşti pasionat, înveţi uşor. Oricum, în schimb, tot efortul merită. Nu te îmbogăţeşti peste noapte, aşa ceva nu se poate întâmpla decât teoretic. Sunt mult mai multe şanse să pierzi bani, decât să câştigi. Altfel, n-ar mai organiza nimeni pariuri, logic, nu?

Amicul meu, Andrei, cred că s-a dus pe stadion de două ori în viaţa lui. Nu este suporterul împătimit al vreunei echipe. Desigur, simpatizează cu o anumită echipă. Urmăreşte la televizor diverse partide, de fotbal în principal, dar nu numai. Bineînţeles, cel mai mult îi place fotbalul, dar s-ar uita la orice sport. Însă pariază doar la fotbal şi tenis.

Nu mai are un job de câţiva ani buni şi nici măcar nu speră că ar mai putea găsi ceva corespunzător pregătirii sale. Cel puţin deocamdată. Actualmente, câştigul lui din pariurile sportive este greu de calculat, dar mi-a spus că, una peste alta, scoate mai mulţi bani decât joacă, ceea ceea ce înseamnă că-i bine. Din banii câştigaţi îşi permite să trăiască aproape decent. Nu-i ajung banii să-şi petreacă un concediu în Caraibe, dar îşi achită facturile şi poate supravieţui.

În plus, n-are ore fixe de trezire dimineaţa, n-are niciun şef, deci n-are pe cine înjura, lucru care chiar îl nemulţumeşte câteodată. “Mă băiete, la ultimul meu serviciu, aveam şi eu pe cine să blestem, eram în rândul lumii, dacă înţelegi cum vine asta. Acum, pe cine să înjur? Pe politicieni? Nu-i cunosc, cu toţii sunt nişte impotenţi, asta ştiu cu siguranţă. Vezi cum e? Înainte ştiam că tâmpitul de Popescu, şeful meu direct, era vinovat pentru toate. Acum e rău pentru că n-am pe cine da vina…”

Ceea ce îl bucură este faptul că aceste pariuri online, surprinzător, l-au ajutat să înveţe (ce credeţi?) geografie. Când am auzit asta, m-a apucat râsul. Am fost colegi de liceu şi ştiam că are două materii pe care nu le poate suferi: istoria şi geografia… “Cât trăieşte, omu’ învaţă”, mi-a spus el zâmbind.

Comments

comments

12 Comments

  1. Savoir Faire 02/04/2013
    • Javra 02/04/2013
    • ENACHE 07/05/2013
  2. Calin 02/04/2013
  3. Javra 02/04/2013
  4. adelinailiescu 02/04/2013
    • Javra 02/04/2013
  5. elly weiss 04/04/2013
    • Javra 04/04/2013
  6. Anonim 28/12/2013
  7. Javra 02/04/2013

Leave a Reply

Viagra Malaysia treat erectile dysfunction with the original ED treatment that has helped men feel confident in bed for decades. We’ll connect you with a licensed healthcare provider to evaluate if our prescription ED treatments could be right for you, including super-affordable generic Viagra viagramalaysiaofficial Viagra is viagra malaysia an oral ED medication that works by suppressing an enzyme in the body called PDE5.