Un chinez a trăit 256 de ani!

Cei mai longevivi oameni din lume sunt asiatici. Cel mai în vârstă om în viaţă e un japonez de 115 ani, dar se pare că un chinez a trăit 256 de ani, mai mult decât o broscă ţestoasă! Secretul longevităţii lor? Porţiile mici de mâncare, spun unii, alcool cu moderaţie, spun alţii, ba chiar fără sex, afirmă o fată bătrână. Speranţa de viaţă în Spania e de 82,2 ani, cea mai mare din Europa. Pe ultimul loc între europeni sunt românii, cu 73 de ani şi 5 luni.

Japonezul Jiroemon Kimura, din Kyoto, a împlinit 115 ani, fiind cel mai bătrân om din lume, în viaţă. El este şi a treia persoană din istorie în topul celor cu vârste înaintate.

El a avut 7 copii (2 au decedat între timp), 14 nepoţi, 25 de stră-nepoţi şi 13 stră-stră-nepoţi. Kimura a afirmat că porţiile mici de mâncare l-au ţinut atâta timp în viaţă. El a lucrat până la 90 de ani, ca poştaş şi fermier. Niponul e “supercentenar“, adică un om care atinge cel puţin 110 ani. Actualmente sunt în viaţă 70 de astfel de persoane.

Totuşi, chinezii afirmă că Luo Meizhen, o femeie care are 127 de ani împliniţi, e cea mai vârstnică persoană, în viaţă, din lume. Luo e din provincia Guangxi, vestită pentru longevitatea localnicilor. În actele ei scrie că s-a născut în 1885, dar nu are şi un certificat de naştere.

Antisa Khvichava din Georgia a decedat la 132 de ani şi unii spun că ar fi fost cea mai în vârstă persoană din istorie. Ea şi-a pierdut certificatul de naştere, dar în actele sovietice figurează că s-ar fi născut pe 8 iulie 1880.

Etatea georgienei este controversată fiindcă fiul ei are 72 de ani, asta însemnând că l-a născut când ea avea 60 de ani. Mă rog, în 2005 o româncă a adus pe lume un copil, când era mai în vârstă cu 6 ani decât Antisa. Oricum, neavând certificat de naştere, aceasta nu figurează în Guinness Book.

Georgiana, care avea 12 nepoţi, 18 strănepoţi şi 4 stră-strănepoţi, afirma că longevitatea i s-ar fi datorat unui rachiu făcut pe plan local, din care a băut zilnic în cantităţi moderate.

Cu toate astea, recordul absolut la longevitate se pare că îl deţine chinezul Li Ching-Yuen, care a trăit în provincia Sinchuan, şi a murit în 1933. El a apărut într-o revistă, în 1927, pe când avea 191 de ani, după cum afirma el. Alţii, în schimb, susţineau că se dădea mai verde decât era, el având de fapt 250 de ani. Cum a murit după 6 ani, împlinise ori 197, ori chiar 256 de ani!

Li Ching-Yuen spunea că a venit pe lume în 1736. S-a descoperit că el a primit două distincţii împărăteşti, una care îl felicita pentru împlinirea a 150 de ani de existenţă, iar alta la atingerea vârstei de 200 de ani. Prima, în care se spunea că are 150 de ani, data din 1827, iar cea în care ar fi avut 200 de ani, era datată în 1877. Asta înseamnă că Li s-ar fi născut, de fapt, în 1677…

Longevivul chinez a avut 23 de neveste şi câteva sute de descendenţi (copii, nepoţi, strănepoţi etc.). Te înfioară gândul că a avut atâtea soacre…

Li spunea că a fost culegător şi vânzător de plante medicinale. El a declarat: “Păstrează o inimă liniştită, stai aşezat ca o ţestoasă, fii vioi ca un porumbel şi dormi ca un câine”. Chinezul pomenea de o dietă pe bază de orez şi vin şi povestea că a trăit multă vreme la munte, unde mentorul lui ar fi avut 500 de ani! M-am documentat amarnic, dar n-am găsit date certe despre existenţa acestuia.

Despre românul Petre-Nicolae Păsculescu se știe că s-a născut pe 13 iunie 1905, trăia în Timişoara şi împlinise 107 ani, fiind la acea vreme cel mai în vârstă român în viaţă. Nu mai există date despre el după anul 2012, dar se știe că a fost croitor al Casei Regale și a lucrat şi pentru alţi şefi de stat. Pentru Indira Gandhi a făcut un mantou cu motive populare, iar pentru Gheorghiu-Dej, un laibăr. Desigur, pe timpul socialismului biruitor, n-a primit niciun ban pentru aceste două lucrări.

A lucrat până la 100 de ani. N-avea nevoie de baston şi urca scările fără să sufle greu. Bătrânul n-a ajuns decât de două ori pe mâna medicilor, pentru nişte probleme stomacale. Avea doi copii, o nepoată şi două strănepoate.

Scoţianca Clara Meadmore, cea mai bătrână virgină din lume, a decedat la 108 ani. N-a făcut niciodată sex, fiind mereu prea ocupată cu lucruri mai serioase, după cum afirmă. Ea fost secretară şi menajeră şi spunea că n-are niciun regret că a rămas fecioară şi a refuzat mai multe cereri în căsătorie. A avut doar prietenii platonice şi visa că se va culca doar cu soţul ei, dar nu s-a măritat. “Unii se gândeau că sunt lesbiană, dar astea sunt prostii”, a declarat ea.

Clara a mărturisit că a conştientizat la vârsta de 12 ani că va fi o persoană cu totul şi cu totul deosebită. Ea a trăit multă vreme departe de locurile natale, în Egipt, Canada şi Noua Zeelandă. A locuit în Perranporth, Cornwall, unde asculta toată ziua ştirile la radio, gătea, bea alcool cu moderaţie, dar nu fuma, avea o viaţă activă şi a destăinuit secretul longevităţii sale: fără sex!

Comments

comments

25 Comments

  1. cotos 28/02/2013
    • javra 02/03/2013
  2. Cipri.S 28/02/2013
    • javra 28/02/2013
  3. Andera Y 28/02/2013
    • javra 28/02/2013
  4. D-Petre 28/02/2013
    • Javra 28/02/2013
  5. spanac 28/02/2013
  6. Tudor 28/02/2013
    • javra 28/02/2013
  7. Adelin 28/02/2013
    • javra 28/02/2013
  8. Savoir Faire 28/02/2013
    • javra 28/02/2013
  9. DANAP.RO 01/03/2013
    • Javra 01/03/2013
  10. elly weiss 01/03/2013
    • Javra 01/03/2013
      • elly weiss 02/03/2013
        • javra 02/03/2013
  11. Nice 01/03/2013
    • Javra 01/03/2013
  12. Petrut 26/04/2014

Leave a Reply

Viagra Malaysia treat erectile dysfunction with the original ED treatment that has helped men feel confident in bed for decades. We’ll connect you with a licensed healthcare provider to evaluate if our prescription ED treatments could be right for you, including super-affordable generic Viagra viagramalaysiaofficial Viagra is viagra malaysia an oral ED medication that works by suppressing an enzyme in the body called PDE5.