Monthly Archive:: August 2014
De peste un an, am înfiinţat rubrica duminicală permanentă „Recomandările săptămânii”, în care atrag atenţia asupra unor postări apărute în săptămâna care tocmai s-a scurs. Desigur, subiectivismul propriu are un rol marcant. Totuşi, asta nu înseamnă în niciun caz că …
Bine v-am regăsit! Este o vară toridă pentru noi toţi. Printre betoane nu-i deloc grozav. Dar avem un weekend care a debutat cu o zi mai devreme, ceea ce înseamnă mai multă distracţie. Ca la fiecare sfârşit de săptămână, voi …
Prietena mea şi cu mine ne-am gândit să ne unim destinele. Acest gest e cât se poate de firesc, fiind percepuţi de toată lumea drept un cuplu. Urmează numai să-l oficializăm. Părinţii noştri nu s-au mirat, iar prietenii nici atât. …
Acest titlu a reieşit din discuţia cu o bloggeriţă. Cum prietena mea nu l-a utilizat, îmi permit s-o fac eu. Asta fiindcă am aflat că mereu apar bloguri nou-nouţe, iar administratorii lor nu ştiu prea bine ce se întâmplă pe …
De curând, am citit cât de stupid şi-au dat obştescul sfârşit doi chinezi. Era vorba de un bărbat între două vârste cu o situaţie materială excelentă şi de o tânără departe de a fi bogată. Singurele lucruri care îi leagă …
Din când în când vă voi prezenta lumea şi diversele ei aspecte în viziunea oamenilor de spirit, care au formulat butade, cugetări, motto-uri şi vorbe de duh despre diverse subiecte inspirate din viaţa cotidiană. Au devenit deja citate celebre, maxime …
Prietena mea m-a rugat să-mi programez o săptămână de concediu de odihnă în octombrie! De ce? Ca să ne cumpărăm bilete de avion cu preţ redus pentru destinaţia Londra. Tatăl ei e detaşat în Anglia, pentru cel puţin un an, …
De peste un an, am înfiinţat rubrica duminicală permanentă „Recomandările săptămânii”, în care atrag atenţia asupra unor postări apărute în săptămâna care tocmai s-a scurs. Desigur, subiectivismul propriu are un rol marcant. Totuşi, asta rnu înseamnă în niciun caz că …
S-a mai încheiat o săptămână şi mulţi dintre voi leneviţi la soare, în concediu. M-am săturat de căldurile astea toride, deşi am aşteptat cu nerăbdare să vină vara. La început, meteorologii au susţinut că o să avem o vară secetoasă, …
M-am uitat în jurul meu, atât în propria mea locuinţă, cât şi în exterior. Am văzut că piatra naturală e utilizată peste tot. În bucătărie, blatul e din granit, podeaua, din marmură, în afară de dormitoare şi living, în exterior, …