N-o să vă povestesc cu ce emoţie am primit vestea că am fost numit oficial unul dintre ambasadorii competiţiei Dream Car Art Contest. Nu-mi venea să cred că mi acordă atâta încredere. Bucuria mea era temperată puţin de teama că nu mă voi putea ridica la aşteptările organizatorilor, dar asta mă motiva şi mai mult să-mi pun toată priceperea şi energia în slujba acestei cauze. Na, că am făcut-o şi pe asta, am devenit ambasador!

Dar cum i-aş putea convinge pe părinţii unor copii talentaţi la desen că odraslele lor au şansa de a câştiga un mare concurs internaţional şi de a face o vizită extraordinară tocmai în Japonia, împreună cu alţi premianţi? Mă gândesc la faptul că Mihai, fiul unui bun prieten de-al meu, George, desenează neaşteptat de matur pentru vârsta lui de numai 12 ani. Îi văzusem blocul de desen şi credeam că Georgică îl ajutase, dar acesta a negat: “Ei, cum să desenez în locul lui?!” şi rămăsesem descumpănit.

Ei, vedeţi, cum să-l conving pe George că fiul lui are o şansă nesperată de a-şi demonstra talentul şi creativitatea, iar efortul său poate fi răsplătit cu unul dintre premiile atractive ale organizatorilor? Şi, hai să zicem că pe Georgică l-aş convinge, dar el ar trebui să ducă apoi muncă de lămurire cu Tanţa, nevastă-sa, care e foarte protectoare cu copilul ei. Parcă o aud că nu-i trebuie lui Mihăiţă desen, că n-ar ajunge nicăieri cu el. Dar dacă nu-i atât de mărginită cum o suspectez eu? Mă rog, se descurcă George cu ea. Dar acum trebuie să-l conving eu pe el.

După ce m-am tot gândit cum să-l abordez, de ce cred că fiul său va câştiga concursul, iar atunci va fi mândru că astfel s-a auzit de numele lui de familie, mi-am imaginat că Tanţa va lăcrima de bucurie că Mihăiţă are talent şi că, poate, tocmai pe ea o moşteneşte. Ea are mai multă înclinaţie către artă decât soţul ei, dar uite că n-a avut şansa de a-şi pune talentul în valoare, cum a avut fiul lor… Mi-am notat pe hârtie: „De gâdilat orgoliul părinţilor”.

Cu gândul acesta am coborât scările, ca să ajung la locuinţa vecinului şi prietenului meu. Mi-a deschis soţia lui şi m-a invitat în sufragerie, unde George citea ziarul. Am fost serviţi cu o cafea şi Tanţa s-a retras la bucătărie, tocmai gătea ceva. Copilul era la şcoală, dar trebuia să se întoarcă repede. Nu ştiu ce mi-a venit, dar în loc să urmez planul alcătuit cu grijă de acasă, am procedat exact invers decât stabilisem.

– Georgică, mai ştii că deunăzi am văzut cu câtă siguranţă desenează Mihai? Am venit să-ţi spun să nu iei în seamă afişele acelea publicitare cu competiţia Dream Car Art Contest. Nu-ţi traduc, că ştii engleză. Lasă-i mă, pe alţii să se ducă în Japonia! Nu-i trebuie lui Mihăiţă aşa ceva! Mai bine lasă-l să frece tableta aia pe care i-ai cumpărat-o! Şi ce dacă are talent la desen? Ce-i trebuie lui o vizită tocmai în Ţara Soarelui Răsare, unde şi-a înţărcat Stalin copiii? Sau cine ştie ce alt premiu, tablete, telefoane…

– Stai, omule, că nu înţeleg ce spui tu acolo de Japonia, Stalin şi copilul meu! Explică-mi ce e cu excursia asta?!

– Lasă-l mă, pe Stalin, s-a dus vremea lui şi era sovietic. Nu ştii că Japonia are împărat?! Tu nu vezi că încurci borcanele? Nu mai bea cafea, că nu ştiu ce-a pus Tanţa în ea, de te-a ameţit! Oricum, să nu-l laşi pe fi-tu în Japonia! Ce-i trebuie lui să vadă lumea?! N-are aici cartierul Titan? Are ce vizita şi în ţara lui!

– Mă, tu mă ameţeşti, nu cafeaua! Cum să nu-l las în Japonia? Mai spune-mi ceva de concursul ăsta!

– Uite, e implicată o celebră firmă niponă de automobile. Participă la competiţia asta de desen copii de până în 15 ani din peste 70 de ţări, cu mai bine de 600 de mii de desene şi sunt premii tentante, ce să-ţi zic… Dar, oricum, e complicat şi ce faci dacă va câştiga? Mai bine nu-l lăsa pe copil tocmai în Japonia!

– În Japonia?! am auzit-o pe Tanţa în spatele meu. Ţinea un cuţit în mână, cu care tocmai tăiase ceapa. Cum să nu se ducă, să-şi lărgească orizontul?!

– Nu ştiu, treaba voastră ce faceţi, descurcaţi-vă cum vreţi, că eu n-o să contrazic niciodată o femeie care are un cuţit în mână!

A doua zi, George mi-a spus că Mihăiţă auzise la şcoală de competiţia asta. Le spusese elevilor profesorul de desen, iar băiatul hotărâse pe loc că trebuie să se înscrie în concurs şi să ajungă în Japonia, să vadă shoguni şi gheişe…

Comments

comments