Deja v-am prezentat câteva coincidenţe stranii, unele de-a dreptul incredibile. Astăzi aveţi ocazia de a vedea alte potriviri întâmplătoare care sfidează logica. Lucrurile par să fie dirijate cumva din afară, într-un mod foarte bizar şi chiar ironic. Nu ştim ce legi misterioase ne ghidează existenţele, dar se pare că nu există scăpare din capcanele întinse de soartă. Mai mult, veţi constata că destinul nu uită şi nu iartă.
În 1883, Henry Ziegland a părăsit-o pe iubita lui, iar aceasta, deznădăjduită, şi-a luat zilele. Fratele fetei a jurat s-o răzbune. L-a pândit pe Ziegland până când acesta a ieşit din casă şi a tras un foc asupra lui, după care s-a sinucis. Însă lui Ziegland glonţul doar i-a zgâriat faţa și s-a oprit în trunchiul unui copac.
Câţiva ani mai târziu, omul nostru s-a hotărât să taie chiar copacul cu pricina. Trunchiul fiind foarte gros, s-a gândit să-l doboare cu dinamita. Numai că explozia a propulsat glonţul tras de fratele fostei lui iubite, care l-a nimerit pe Ziegland, omorându-l pe loc. Glonţul îi era destinat celui care a trădat în dragoste şi, ironic, chiar victima l-a ajutat să-şi împlinească menirea.
În 1858, Robert Fallon câștigase 600 de dolari la poker, când un rival l-a acuzat că trișase şi l-a împuşcat mortal. Participanţii i-au mutat cadavrul în altă cameră şi au anunţat şeriful. Însă oamenii veniseră acolo cu o treabă, aşa că voiau să joace mai departe. Cum nimeni n-a cutezat să ia locul mortului, ceilalţi jucători au adus un străin care nu ştia nimic de crimă.
Străinul a fost momit cu cei 600 de dolari obţinuţi de jucătorul ucis. Câștigase încă 2.200 de dolari, atunci când a sosit şeriful. Acesta le-a cercetat actele, iar asistenţa a amuţit, când străinul care îl înlocuise pe Robert Fallon la masa de joc s-a dovedit a fi chiar fiul acestuia, care nu-şi mai văzuse tatăl de şapte ani… Potul îi era destinat unui Fallon: dacă n-a fost tatăl, a fost fiul.
Coincidenţe fericite
Nu există numai întâmplări nefericite. În cel al patrulea deceniu al anilor 1900, Joseph Figlock se deplasa pe o stradă din Detroit, când s-a pomenit cu un copil în braţe, picat parcă din cer. Mama lui îl ţinea la fereastră, însă i-a scăpat din mâini, moment în care a scos un ţipăt, alertându-l pe trecător.
După un an, acelaşi bun samaritean trecea pe aceeaşi stradă, când a prins în braţe acelaşi copilaş, care căzuse de la aceeaşi fereastră, dar nu din mânile mamei sale. În ambele dăţi, nici copilul, nici salvatorul lui nu s-au ales decât cu câteva zgârieturi.
În anul 1953, ziaristul Irv Kupcinet sosise în Londra pentru a transmite un reportaj despre încoronarea reginei Elisabeta a II-a a Angliei. S-a cazat într-o cameră a hotelului Savoy şi, deschizând dulapul pentru a-şi aşeza hainele, a găsit câteva lucruri care îi aparţineau lui Harry Hannin, un prieten de-al lui, baschetbalist la Harlem Globetrotters.
Kupcinet nu i-a putut comunica acestuia vestea, însă după două zile, a primit la hotel o telegramă chiar de la Harry Hannin, care îl anunţa că găsise într-o cameră de hotel parizian o cravată pe care ziaristul o uitase acolo…
Destine comune
Regele Italiei, Umberto I, a intrat într-un restaurant din Monza, însoţit de un general. Când a făcut comanda, a constatat cu uimire că proprietarul localului îi semăna foarte mult. Au stat de vorbă şi s-a dovedit că se născuseră în aceeaşi zi, 14 martie 1844, în aceeaşi localitate, că soțiile lor se numeau Margherita şi că avuseseră câte o mare reuşită în aceeaşi dată: restaurantul fusese deschis chiar în ziua în care Umberto fusese încoronat, 9 ianuarie 1878.
Ulterior, pe 29 iulie 1900, Umberto I tocmai făcea o baie de mulţime, când a auzit că proprietarul restaurantului fusese împușcat şi decedase. Câteva minute mai târziu, el însuşi a fost împuşcat mortal de un anarhist din mulţime. După ce viaţa regelui fusese asemănătoare cu a unui om simplu, logica destinului spunea că urmau să moară în aceeaşi zi…
Regele Franţei, Ludovic al XVI-lea, fusese prevenit în copilărie de un astrolog să fie prudent pe data de 21 a fiecărei luni. Ludovic a avut grijă să nu semneze niciun document pe data de 21. Însă pe 21 iunie 1791, la doi ani de la Revoluţia Franceză, perechea regală a fost arestată la Varennes, pe când Ludovic şi soţia lui încercau să fugă din ţară.
Trei luni mai târziu, pe 21 septembrie, Franţa a abolit monarhia şi s-a proclamat republică. Pe 21 ianuarie 1793, Ludovic al XVI-lea a fost executat, retezându-i-se capul cu ghilotina. De ce s-a temut toată viaţa, n-a scăpat…
Jocul numerelor
Abraham Lincoln a fost ales membru al Congresului în 1846, iar John F. Kennedy a devenit congresman exact după 100 de ani. Lincoln a fost ales preşedinte în 1860, iar Kennedy, în 1960. Ambii au fost interesaţi de drepturile civile. În plus, soţiile lor au pierdut câte o sarcină în timp ce erau la Casa Albă.
Şi Lincoln, şi Kennedy au fost împuşcaţi în cap într-o zi de vineri. Amândoi au fost asasinaţi de câte un rezident din sudul Europei. John Wilkes Booth, cel care l-a omorât pe Lincoln, se născuse în 1839, iar Lee Harvey Oswald, care l-a ucis pe Kennedy, fusese născut în anul 1939. Ambii asasini au avut numele complet compus din trei nume, care sunt formate din câte cincisprezece litere.
Compozitorul Richard Wagner a fost urmărit întreaga viaţă de numărul 13. S-a născut în anul 1813 (1+8+1+3=13), iar numele lui era alcătuit din 13 litere. A scris 13 opere şi a stat în exil 13 ani. Teatrul din Riga, în care a fost directorul orchestrei, fusese inaugurat pe 13 septembrie. În plus, Wagner a decedat pe 13 februarie 1883, în al XIII-lea an de la unificarea Germaniei mari.
Şi Turnurile Gemene au o poveste tulburătoare. New York City are 11 litere, ca şi Afghanistan, dar şi numele lui George W. Bush şi cel al teroristului Ramsin Yuseb, care a ameninţat că va distruge turnurile. Primul avion care s-a izbit de un turn era zborul numărul 11 (Flight 11), având la bord 11 persoane.
New York a fost al 11-lea stat adăugat Uniunii. Catastrofa s-a produs pe 11 septembrie, dată care este a 254 zi din calendar. Numărul victimelor din avioane a fost de 254 (2+5+4=11). În plus, numărul de urgenţe în SUA este 911 (9+1+1=11).
Foarte interesanta postarea ta, am citit-o cap, coada. Ce sa zic, cred ca ne nastem cu o soarta data de Sus, iar cele de mai sus vin sa sublinieze ca anumite fapte se platesc mai devreme, sau mai tarziu. Foarte scary prima poveste cu glontul.
Mda, i s-au mai dat câţiva ani de viaţă, ca să-şi pună ordine în ea…
Si pe mine tot cea cu glontul m-a impresionat cel mai tare. Halucintante coincidentele tale.
Sa-ti povestesc si eu una recenta. Traita de mine, evident. Eram la metrou, ma intorceam de la o sedinta foto si constat ca ma gandesc, asa din senin, la o persoana(de la serviciu). In clipa urmatoare ma trezesc cu persoana langa mine ca ma saluta… Ce zici de asta?
Probabil, telepatie.
Nu telepatie, ci sincronicitate 🙂
Se poate! Dar şi telepatie se poate: individul a văzut-o, fiindcă el a salutat-o şi i-a tramsmis asta telepatic lui Nice.
Dar ce spui de asta: făceam serviciul militar. Într-o duminicăm, la prânz, am fost strânşi toţi TR-iştii + recruţii cu termen lung de către ofiţerul de serviciu. Le-a dat drumul tuturor, mai puţin plutonului nostru. Noi eram chinuiţi de foame. Ofiţerul, în fine, ne-a zis şi nouă să plecăm la masă. Plecarea de pe loc atunci când era un ofiţer de faţă se făcea cu pas de defilare sau cu cântec. Eram prea obosiţi pentru pas de defilare (trebuia să trântim picioarele jos, cu ele întinse), aşa că încheietorul noastru de pluton a dat tonul la cântec: “Noi suntem floarea mândră a ţării…”, după care noi, toţi cei 33 de oameni, am pornit cu totul alt cântec. Ofiţerul a început să râdă şi se uita în urma noastră, drăcuindu-ne. Pe moment, n-am realizat ce înţelegere telepatică făcuserăm între noi. Dacă mai spui sincronicitate, te plesnesc!:). Abia peste câteva ore stăteam de vorbă cu un prieten şi i-am adus aminte de asta. Şi ne întrebam cum am reuşit să comunicăm telepatic între noi toţi cei 33 de oameni, dar nu şi cu ofiţerul…
Cand eram mic imi placea sa citesc despre acest fel de anecdote din almanahuri !
Insa doresc sa semnalez redactiei o eroare: fotografia asociata paragrafului dedicat regelui Louis XVI nu il reprezinta pe acesta, ci pe ganditorul si scriitorul profesionist de fictiune si non-fictiune filozofica, pedagogie, politologie, si sociologie elvetian de expresie de lb franceza din sec 18 Jean Jacques Rousseau originar din Geneva, (un stat-oras independent la acea vreme, asa cum ar fi poate Singapore sau Monaco astazi), acel portret fiind efectuat cand dansul
avea cca 40-41 de ani de catre talentatul portretist specializat in
portrete de VIP-i Maurice Quentin de la Tour. Regele francez Louis XVI
nu se nascuse inca la vremea acelui portret, ci urma sa se nasca dupa cca 1 an. Dl Rousseau a decedat cam cu 10 ani inainte de Revolutia Franceza.
Este adevarat ca unii jurnalisti mai lipsiti de experienta care vor sa
iasa in evidenta dau vina pe dansul pt aceasta Revolutie, si unii jurnalisti si mai aiuriti de tabloide si scandal or fi zis ca pana si ghilotinarea regelui Louis XVI si a Mariei Antoinette o fi fost tot vina lui sau a membrilor unui club politic caruia ii apartinuse si dl Rousseau numit Iacobinii. Este o opinie in legatura cu care eu NU sunt de acord, si cred ca este exagerata, dansul nefiind nici macar un politician ff activist dizident, nici petrecand prea mult timp prin cluburi, ci preferand sa stea mai mult la tara in sanul naturii
si sa compuna muzica (fiind talentat si muzical), sau sa scrie romane
de dragoste petrecute in locatii exotice sau pastorale, sau poate si asa
niste lucrari de nonfictiune, insa chestii total placute, de gen
Confesiunile unui om care se plimba in natura (niste meditatii
filozofice ca ale maj bloggerilor de azi care admira plimbarile in
natura), Metode de imbunatatire a educatiei lui Emil (niste sfaturi
pedagogice dat fiind ca maj concetatenilor lui, ba chiar si a celorlalte
cantoane elvetiene erau analfabeti, iar dl Pestalotiu/Pestalozzi abia
prididea sa ii invete sa citeasca), Despre contractul social, sau Originile inegalitatii sociale, (ma rog, acestea 2 fiind poate niste
lucrari mai complicat filozofic-politice care au fost chiar supuse unor
interpretari, sau chiar copy-paste de tip semi- plagiate de calitate mai
buna sau mai slaba ulterioare, printre cei care s-au inspirat din ele,
fara sa plagieze fiind si economistul german Karl Marx, lucrari in care
poate dl Rousseau s-o fi vaitat ca exista prea multi oameni saraci,
someri si analfabeti in Elvetia si ce bine ar fi daca mai multa lume, preferabil majoritatea, ar cere leaderilor din administratie sa le ofere niste servicii publice gen scoli si spitale, poate chiar si servicii birocratice asa mai organizate si mai putin corupte in schimbul voturilor lor, ca sa nu se mai vaite toti pe bloguri si sa isi poata permite si vacante, sau sa scrie romane mai frumoase de dragoste, sau sa asculte muzica, sau sa joace lepse pe bloguri, etc, pt a fi in general mai relaxati, o lucrare ff pasnica, insa pe care diversi au interpretat-o ca fiind cam exagerat de revolutionara, si cand colo era mai mult asa o reverie, desi unele parti, mai ales cu serviciile birocratice ff extinse si complicate, deci cam dificil de a fi corupte, fiind de fapt in realitate aproape imposibil de navigat sau de implementat, s-au indeplinit azi, atat in Elvetia cat si in Franta, plus intr-adevar mai multa lume a primit drept de vot, de ex pana si femeile in Elvetia prin 1974).
Poate ca exista si astfel de coincidente stranii.. tind sa cred si sa nu cred in ele..
Nu sunt foarte dispus să cred că sunt numai coincidenţe. Nu cred în coincidenţe atât de ciudate.
Si eu am avut intamplari predestinate, care m-au marcat, cea mai importanta e ca in 2013 am cumparat un apartament in Italia, am semnat actele pe 03-10-2013 iar in 2017 am cumparat un rustico tot in italia si am semnat actele pe 03-10-2017. Nu a depins de mine alegerea datilor de semnare a documentelor!
Frumos!