Mai mulţi părinţi din judeţul Galaţi au acuzat-o pe directoarea Şcolii Generale numărul 1 din satul Adam, comuna Drăguşeni, că a bătut elevii de la două clase pentru că aceştia nu învăţaseră la istorie şi că le adresează şcolarilor apelative gingaşe precum „violatori în serie”, „prostituate” şi „centuriste”. Doi dintre elevi au ajuns la spital.
Câteva cadre didactice din şcoala respectivă au povestit: „În data de 26 martie, a intrat în clasa a VI-a şi pentru că nu era mulţumită că elevii nu învăţaseră la istorie, iar ea avea vineri (a doua zi) inspecţie, i-a luat la bătaie pe toţi! Au scăpat doar două fete. Doi dintre copii, un băiat şi o fată, au fost duşi la Urgenţă, la spitalul din Tg. Bujor. Băiatul avea cotul umflat…, iar fata avea vânătăi pe spate. Ni s-a recomandat să mergem la Serviciul de Medicină Legală, dar pentru că era deja târziu şi nu au avut cu ce să vină la Galaţi, părinţii au renunţat”.
Unul dintre părinţi a făcut o plângere penală pentru a o depune la postul de poliţie. O mamă a declarat: „Ar fi venit mai mulţi, dar directoarea i-a ameninţat pe unii, iar de alţii s-a rugat s-o ierte. Dar noi ne-am săturat, nu se mai poate. Ne face copiii în fel şi chip. Le spune violatori în serie, piţipoance, prostituate, beţivi. Ce fel de educaţie le dă copiilor noştri?”.
„Fata mea îmi spune că le face ‚centuriste’ şi mă întreabă mereu ce înseamnă asta”, a declarat un părinte. „Iar copilului meu i-a zis să-şi scoată prezervativul din cap, adică fesul, şi să şteargă cu el tabla”, a completat altcineva.
Iată metodele educative aplicate la sat. Copiii sunt elevi din clasele a V-a şi a VI-a. Dacă toate reclamaţiile nu sunt elucrubraţiile unor elevi şi părinţi, mă întreb dacă această directoare teroristă are copii, iar fiica ei se prostituează şi fiul său e violator în serie şi beţiv, nota bene, la 12-13 ani.
Dar asta nu-i totul. Profesorii o acuză pe directoarea Claudia Delescu de comportament abuziv şi faţă de ei. „Ne ameninţă că ne dă afară, ne spune tot timpul că e şcoala ei şi că ea face regulile, ne face în toate felurile. ‚Sunteţi o cancelarie de handicapaţi!’ ne spune mereu.”
„Pe o profesoară tânără chiar a îndrăznit s-o apuce de păr. Se comportă de parcă ar fi moşia ei. Odată, pentru că nu am vrut să ne ducem la o masă la şcoala din Drăguşeni, nu ne-a dat salariile…”
„Copiii tot timpul ni se plâng că le vorbeşte urât. În plus, pe cei de-a VIII-a, deşi au examen, i-a scos de mai multe ori din timpul orelor să care pământ cu roaba. Le-a spus că în săptămâna de şcoală o să-i pună să repare gardul, în loc să-i lase să înveţe pentru examene.” Reclamaţiile cadrelor didactice curg.
Directoarea neagă, spunând că asta-i conspiraţia unor profesori. „Toate pornesc de la diriginta clasei a VI-a. …Vrea să fie ea directoare, să facă legea în şcoală… E supărată pe mine pentru că, astă-toamnă, iubitul ei nu a luat examenul de angajare pe post care s-a desfăşurat în şcoală şi crede că eu sunt vinovată. Dar a dat foaia goală. Nu eu sunt cea care le vorbeşte urât, ci ei. Iar tatăl fetei care va depune plângere la poliţie este un reclamagiu, toată lumea din sat îl ştie”, a afirmat Claudia Delescu.
Şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean Galaţi, Mioara Enache, a declarat: „Vom face anchetă şi vom discuta cazul în comisia de disciplină, dacă lucrurile se verifică la faţa locului”. Ea a spus că nu avea cunoştinţă despre ceea ce se întâmplă la şcoala din satul Adam.
Sursa: aici
Doamne ce profesori…o sa se ajunga sa ii invete si cum se face sex
Cred că subestimezi cunoştinţele copiilor despre sex…
Cred ca poate voia sa spuna ca elevii o sa ajunga sa invete sa educe) pe profesorii (incompetenti) pana si cum se face sex (daca tot sunt asa de incompetenti ca profesori, adica).
Se poate să ai dreptate, dar aici e vorba despre o directoare care se comportă abuziv şi cu totul neadecvat şi cu elevii, şi cu profesorii. Aici nu-i vorba de incompetenţa cadrelor didactice, ci de felul de a fi a unei persoane instalate într-un post care nu-i pentru ea, directoarea neavând calităţile moral-volitive necesare. Ea nu se comportă ca o directoare, ci ca o ţaţă ajunsă întâmplător în fruntea colhozului.
Unii chiar nu merita sa fie profesori.
Just!
Dacă s-a ajuns până aici, nu este de acuzat doar directoarea ci în egală măsură părinţii şi celelalte cadre didactice care au tolerat astfel de comportament atât amar de timp!Vinovaţi cei care au numit-o într-o funcţie în care primordial este profilul moral. Un angajator responsabil s-ar fi documentat. Dar ce tot spun eu când nici părinţii nu dau brânci să se implice. Majoritatea îşi spun bucuroşi că au scăpat de responsabilitatea educaţiei : “au plecat la şcoală, este treaba profesorilor”. Dacă de la primele semnale ar fi venit la şcoală cerând explicaţii şi ulterior ar fi informat forurile competente, dacă nu se rezolva problema, nu se ajungea aici. Şi nici cadrele didactice nu au luat poziţie, probabil dintr-un sentiment de vasalitate ce domină slujbaşul român.Sunt multe de spus despre educaţia în şcoli, despre nepăsarea părinţilor, despre lipsa de responsabilitate a unor cadre didactice, despre sistemul de plată, dar mai ales despre cât de prost a fost înţeleasă ideea de a i se da copilului libertatea de a-şi dezvolta personalitatea. Libertate da, dar controlată, spre a nu aluneca pe teren rău, aşa cum s-a întâmplat în multe situaţii. Nu mai sunt promovate valorile reale, astfel că ai noştri tineri au o singură valoare: BANUL cu orice preţ. Vorbeşte-i unui tâneăr despre patriotism şi ai să vezi privire uimită şi compătimitoare sau dispreţuitoare, după caz.
E adevărat, starea asta de lucruri e mai veche, boala a devenit cronică. Dacă se luau măsuri de la bun început, nu se ajungea aici.
Mi se pare foarte jignitor ceea ce se intampla in sistemul de invatamant. Mama mea e cadru didactic si este unul de elita. Si mi se pare o defaimare la adresa cadrelor didactice al caror comportament si al caror profesionalism este, fara doar si poate, unul desavarsit.
Pai toata lumea stie ca majoritatea cadrelor didactice sunt cu adevarat oameni profesionisti respectabili, la fel ca si majoritatea altor profesionisti. Insa asa e mass-media, a 4a putere in stat, cauta exceptii notabile. Ca ma rog, nu e cazul sa ne arate numai exceptii, scene horror, scandaluri, circ, etc, pt ca nu e prea sanatos, plus ca daca presa face totusi o investigatie sa nu se opreasca la chestii superficiale, ci sa faca dovada si jurnalistii de profesionalism si etica, asta e altceva.
Pana una alta eu personal ca blogger am receptat acest comentariu drept o critica deosebit de constructiva si eu am sa ma straduiesc in continuare sa fiu cat mai constiincios si etic in articilele mele de blog, chiar daca majoritatea nu prezinta evenimente sociale sau mondene de mare actualitate, dar macar pe blogul meu sa ma pot relaxa si eu ca am capul calendar de la ce zice pe CNN sau Al Jazeera, nici nu mai vreau sa aud nimica, numai tragedii. Zau e risc sa capatam un soi de sindrom post-traumatic secundar daca citim despre stirile din jurul lumii asa in continuu. Plus sa capatam impresia gresita ca nu e nimeni competent, toti sunt corupti, sau afectati mintal. Cand stim bine ca NU asta e realitatea, ca maj lumii e de fapt onesta si se straduie fiecare acolo cum poate la locul lui de munca.
Dar e si vina platformelor de socializare cred eu. Ca mi-am dat seama ca pe blog eu ma stradui sa scriu asa mai pe indelete, sa pun o virgula, sa aleg un subiect interesant si educativ, etc. Dar pe Facebook ma simt mereu tentat sa ma exprim ff neglijent. Pe Twitter am ales chiar sa nici nu ma exprim ca acolo e si mai rau, nici nu folosesti cuvintele proprii, e doar asa ceva gen #lyTgz…si ce te faci daca din greseala pui #lyTcz ?
Nici nu doresc sa intru in problema spinoasa a eticii apasarii pe butonul Like sau problema academica a rigurozitatii in exprimare folosind emoticoane din dictionarele asiatice vs cele europeene.
Dacă se adeveresc spusele elevilor, părinţilor şi a celorlalţi profesori, din cauza unor cadre didactice cum e această directoare, se aruncă noroi asupra întregii tagme a profesorilor. Ştiu foarte bine că pâinea profesorilor e greu câştigată, că mai toate cadrele didactice sunt hăituite de noua securitate, DNA, fiindcă o profesoară a acceptat un mărţişor de la un elev şi poate fi acuzată că a luat mită. Pentru a se masca proasta salarizare şi neprofesionalismul ministrului de resort, se abate atenţia asupra profesorilor, aceştia fiind acuzaţi că strică sistemul de învăţământ, când de fapt sistemul însuşi e un putregai care trebuie schimbat în frunte cu ministrul şi cu cel care l-a numit ministru. Am scris pe această temă, când îndemnam cititorii să ia tunurile de pe profesori şi medici.