Întotdeauna mi-a plăcut să mă întorc în locurile în care m-am simţit bine. A fost o perioadă de câţiva ani în care mergeam în fiecare vară pe litoral, la Costineşti, unde trăgeam la aceeşi gazdă. Îmi programam sosirea telefonic. Trecusem prin toate camerele pentru oaspeţi pe care le avea. Ştiam care era încăperea în care patul era deja prea vechi, iar arcurile din saltea mai aveau puţin şi ieşeau afară. Şi chiar dacă urma că dorm în acel pat, nu făceam nazuri. Îmi spuneam: “Lasă, că n-o să mor în 10 zile cât stau acolo!”

Exista un closet turcesc foarte incomod. Practic, era o gaură în pământ. În cabină era un piron înfipt într-unul din stâlpi, plasat strategic, de care te puteai apuca pentru a te ridica de pe vine. Într-o zi, când mă grăbeam eu prin curte, spre budă, gazda m-a întrebat ce s-a întâmplat. I-am aruncat peste umăr, grăbit: „Chemarea cuiului!” şi am intrat înăuntru. De atunci, ani la rând, asta era denumirea generică pentru budă.

Gazda avea o grădină mare, în care cultiva diverse legume şi fructe, pe care gazda le vindea în piaţă: roşii, ardei, castraveţi, pepeni verzi şi galbeni, struguri etc. Ţin minte că într-o seară stăteam de vorbă cu gazda, la o cafea. Îşi curăţa arma de vânătoare şi-mi explica pentru ce era potrivită fiecare încărcătură de alice. De obicei, vâna raţe şi porumbei.

Omul legii a ajuns la locul faptei înaintea hoţului!

Atunci a venit de la serviciu naşul gazdei, şeful de post al miliţiei din acea vreme. Ni s-a alăturat şi miliţianul, un individ masiv şi cam pântecos, pe care plesnea uniforma. Mă pregăteam să-mi iau cana cu cafea şi ţigările, să-i las să vorbească netulburaţi, când m-a întrerupt fiul gazdei, care striga ca un apucat.

Gazda s-a repezit în grădină, de unde veneau strigătele. Se înnoptase bine deja. Eu şi miliţianul doar ne-am ridicat în picioare. În scurt timp au ieşit la lumină gazda şi fiul, care târau după ei un adolescent de vreo 16-17 ani, venit la furat de pepeni. Hoţul, când l-a văzut pe miliţian, a îngălbenit. Mă gândeam ce-i în mintea lui: “Mă, ăştia au chemat miliţia, înainte ca eu să intru în grădina lor?!”

Tânărul a spus mai întâi că voia să-şi facă nevoile. Fiul gazdei l-a repezit, spunând că l-a văzut alegându-şi un pepene, pe care îl ciocănea. În cele din urmă, a recunoscut că voia să fure un pepene. Gazda i-a dat o palmă peste ceafă şi un şut în fund, iar hoţul a scăpat cu atât. Tot timpul acesta, nici eu, nici miliţianul n-am scos un cuvânt.

Gazda şi-a trimis fiul să aducă din grădină exact pepenele pe care voia individul să-l fure. Când l-am văzut apărând cu ditai pepenele de mare, pe care cu greu îl căra, pe noi toţi ne-a apucat râsul: cum îşi închipuise hoţul că putea fugi cu prada în braţe?! În tot cazul, în seara aceea am mâncat o felie mare de pene cu miezul roşu, însiropat. Deşi era cam cald, era foarte dulce şi mi-a lăsat gura apă, în timp ce scriu.

A trecut revoluţia şi, după câţiva ani, mi-am reluat obiceiul de a merge la mare. Prietena mea actuală, căreia îi povestisem despre Costineşti, mi-a spus cu seriozitate: „Pe mine să nu mă duci la chemarea cuiului!” În schimb, anul trecut, ne-am dus la un hotel din Neptun Olimp, unde ne-am simţit excelent. Vrem ca în vara asta să mergem pe litoral tot acolo. Există piscină şi parcare, iar camerele au mobilier nou, televizor, aer condiţionat, baie cu duş, balcon.

Comments

comments