Monthly Archive:: June 2013
După unele surse, începutul telefoniei mobile ar fi făcut-o stațiile de emisie-recepție cu care erau dotate unele autovehicule (taxiuri, poliţie, ambulanţă etc.), deşi nu erau dotate cu numere de apelare. În anul 1910, suedezul Lars Magnus Ericsson şi-a montat un …
Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării mă determină să-i urăsc pe ţigani. Şi zău dacă aveam ceva cu ei. Dar acest consiliu a stabilit că trebuie să plătesc 7000 de euro, dacă-i spun unui ţigan că este ţigan! Cică acest cuvânt …
Prietena mea este pasionată de automobile. De altfel, şi-a luat carnetul de conducere din prima încercare, fără să deţină o maşină. E drept, se baza pe faptul că va fi la volanul maşinii mele. Alice are o preferinţă clară pentru …
Cu vreo 6000 de ani în urmă, apariţia roţii a fost una dintre cele mai importante invenţii ale umanităţii. Se crede că roata a apărut sub forma unui butuc rostogolit, după care s-a ajuns la discuri tăiate din butuci. Astfel …
Nu-mi plac certurile. Sunt pacifist şi calm din fire. Ca şi voi, probabil, n-am avut mari probleme decât cu vecinii care locuiesc în apartamentul de deasupra. În ciuda calmului cu care încerc să rezolv toate problemele, uneori îmi vine să …
M-am hotărât să înfiinţez o rubrică duminicală permanentă, intitulată, cel puţin momentan, „Recomandările săptămânii”, din lipsă de originalitate, în care să atrag atenţia asupra unor postări care au apărut în săptămâna care tocmai s-a scurs. Desigur, subiectivismul are un rol …
Fiindcă suntem în weekend, iar Elly este o gazdă primitoare, mi-am propus să vă fac să uitaţi de serviciu şi de vecini urâcioşi. Cu puţin timp în urmă, am stabilit că animalele sunt mai simpatice decât noi, iar la sfârşitul …
Am auzit diverse luări de poziţie pro şi contra folosirii aparatelor de aer condiţionat. În principiu, medicii n-au nimic împotriva lor. Totuşi, ei ne sfătuiesc să ne amintim că există o măsură în toate. În primul rând, e bine ca …
Sigur, ce i s-a întâmplat Alexandrei Stan pentru că şi-a permis că-şi ceară drepturile financiare după şase luni de muncă epuizantă, ne-a şocat pe toţi. Parcă există o dorinţă masochistă în noi care ne îndeamnă să căscăm ochii la scenele …
De multe ori m-am întrebat ce înseamnă ieftin şi scump. Ambele cuvinte sunt foarte relative. Ceea ce mie mi se pare a fi scump, ţie să ţi se pară ieftin şi invers. Să ne imaginăm că îmi cumpăr din piaţă …