Monthly Archive:: July 2013
Toţi membrii oricărei societăţi acceptă tacit nişte norme impuse de o autoritate care are menirea de a proteja fiecare persoană şi să asigure funcţionarea acelei societăţi şi armonizarea relaţiilor interumane. Cu toate că America este considerată ţara libertăţii, în diverse …
Un prieten m-a rugat să-l însoţesc la o conferinţă pe tema atragerii de fonduri europene. Avea o invitaţie de două persoane. Prima mea reaţie a fost de respingere a propunerii lui, imaginându-mi un discurs lung, la care asistenţa se va …
M-am hotărât să înfiinţez o rubrică duminicală permanentă, intitulată, cel puţin momentan, „Recomandările săptămânii”, din lipsă de originalitate, în care să atrag atenţia asupra unor postări care au apărut în săptămâna care tocmai s-a scurs. Desigur, subiectivismul are un rol …
Suntem în weekend, iar gazda noastră ospitalieră, Elly, ne-a invitat din nou la ea. V-am spus de mai multe ori că necuvântătoarele sunt mai haioase decât mulţi dintre noi. V-am arătat cât de nebuni sunt unii oameni, dar şi animale …
Ajungi acasă cu o durere de cap insuportabilă. Iei o pastilă, ştii că ar trebui să-ţi treacă, dar asta nu se întâmplă. Poate fiindcă n-ai mâncat? Iei masa, înghiţi cu greutate, te întinzi în pat, dar nu poţi dormi de …
În nişte articole anterioare am vorbit despre rolul benefic al minciunilor în dezvoltarea societăţii, dar am arătat şi ce mici minciuni le spun femeile partenerilor, în general, pentru a-i menaja. Însă un studiu a relevat faptul că şi bărbaţii mint …
Bicicleta e un vehicul rutier cu două roți așezate în linie una în spatele celeilalte, pus în mișcare de forţa umană, cu ajutorul a două pedale acționate cu picioarele. Se spune că, din punct de vedere energetic, mersul pe bicicletă …
Prietena mea, Alice, era pasionată de shopping. Uneori îmi făcea plăcere s-o însoţesc la plimbare prin magazine, în weekend. Dar de cele mai multe ori, parcă aş fi dormit mai mult. La sfârşit de săptămână sunt scos din priză şi …
Mulţi semeni au avut parte de decese bizare, unele ironice, altele stupide ori de-a dreptul caraghioase. Cum e să mori fiindcă ţi-a căzut un animal în cap, fiindcă te-ai înecat în vin sau pentru că ai poftit la mătărânga unui …
De ce minţim? Pur şi simplu pentru că adevărul e mai complicat decât minciuna, pentru că adesea este incomod şi dificil de explicat. De aceea folosim micile minciuni, ca atunci când spunem la telefon „sunt blocat în trafic”, însă în …