În copilăria mea, în vechiul regim, n-am reușit să economisesc bani, fiindcă nu aveam ce. Nu primeam bani „de buzunar” de la părinți. Nici mai târziu, când eram în …
Vitamina B12 este una dintre cele 8 vitamine ale complexului B. Are un rol foarte important în reglarea metabolismului. E singura din complexul B solubilă în apă. Necesarul zilnic …
Parafrazându-l pe Fănuș Neagu, o bere bună ar trebui să fie blondă, rece, multă și gratis. La asta mă gândeam, la o terasă, față în față cu Romeo, un …
„Mica planta verde”, cum mai este numita chlorella este o alga unicelulara apreciata de toti nutritionistii, care nu uita sa recomande sa consumati si fructe de goji atunci cand …
Ingrijirea muscatelor si amenajarea holului sunt doua aspecte care ii preocupa pe cei care doresc sa creeze o atmosfera intima in locuintele lor. Ce poate fi mai romantic decat …
Aproape 150.000 de elevi de clasa a VIII-a au susţinut de curând proba la Limba Română din cadrul Evaluării Naţionale. Bineînțeles, și în acest an, umorul involuntar s-a făcut …
Cândva, vom avea din nou aer respirabil chiar și în așezările urbane mari, fiindcă vehiculele electrice le vor înlocui pe cele care funcționează cu motoare cu combustie internă. Traficul …
Soția mea a devenit o adevărată expertă în depistarea magazinelor cu produse originale de cea mai bună calitate, având prețuri prietenești. Sigur, îi e mult mai lesne să facă …
Unii prieteni nou-veniți în blogosferă m-au întrebat dacă pot obține foloase materiale de pe urma blogului lor. Am un blog de peste 6 ani, dar nu mă erijez în …
La deplină maturitate am constatat că activitatea mea profesională este cu totul deosebită de ceea ce visam în copilărie. Când eram copil, viitorul meu serviciu era o preocupare relativ …